Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Limbile străine și turismul


Nu gândiți mic! Este un îndemn ce se potrivește și celor care lucrează în domeniul turismului. Citiți, documentați-vă sau faceți cursuri oferite de specialiști care să vă învețe să nu gândiți mic. Adresați-vă nu doar potențialilor clienți din orașul dumneavoastră sau din județul dumneavoastră – gândiți-vă că e bine să fiți pregătiți pentru vizitatori de cel mai înalt rang, din cel mai îndepărtat colt al lumii.

Dacă din setul de amabilități pe care îl împarte o floare, câteva bomboane, un supliment la masa, niște fotografii sau o plimbare cu sania trasă de cai, de ce nu ați suplimenta oferta aceasta și cu posibilitatea de a schimba câteva vorbe într-o limbă de circulație internațională? Sau în mai multe!

Nu este așa greu precum ar putea părea, nici chiar pentru cineva de la țară, care a lucrat toată viața cu pământul și acum și-a deschis o pensiune. Aduceți-vă aminte de Banatul nostru, unde este și acum firesc pentru mulți dintre locuitori să știe a da bună ziua (și nu numai) în măcar patru limbi.

Orice strădanie de a arăta amabilitate oaspeților dumneavoastră sau a le ușura comunicarea și informarea va fi răsplătită prin ceva mult mai de preț decât un bacșiș. Mereu, satisfacția celui care pleacă de la dumneavoastră va fi mai important decât un câștig efemer. Pentru că așa se construiește un nume bun, care va fi, cu siguranță, lăudat pe mai departe.

Nu este greu să găsiți pe cineva abilitat să ofere cursuri de limbi străine pliate pe nevoile turismului. Veți vedea că, dacă prințul Charles a învățat să se descurce cu localnicii transilvăneni, și dumneavoastră veți putea schimba, în scurt timp, câteva vorbe cu orice cap încoronat care s-ar nimeri să vă ajungă în ogradă.

CONTACT

ASOCIAŢIA NOUL VAL

B-dul Ferdinand Nr. 32 A, Judeţul Constanţa


Preşedinte Asociaţia Noul Val: Piecu Cristian

Manager Proiect: Carmen Elena COCA

Număr de telefon: 0341.486.170

Număr de fax: 0341.486.170

E-mail: [email protected]

Program cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Parteneriat:

ASOCIATIA NOUL VAL - Beneficiar

ASOCIATIA "O SANSA PENTRU FIECARE" IASI - Partener 1
ASOCIATIA "EUROPEAN SUPPORT FOR EDUCATION" SLATINA jud.OLT- Partener 2